Am început să descifrez rândurile cărții în drum spre ”acasă”, deși tocmai fusesem acasă. Asta le-am spus și alor mei, că mai bine nu veneam și că mă duc acasă. Nu știu de când a devenit Bucureștiul un loc pe care să-l pot numi acasă, dar de fiecare dată când mă aflu aici sau acolo, și fac referire la celălalt loc, îi spun ”acasă”. Un tren trist, o noapte tristă, oameni triști. O carte tristă era perfectă. Am fost curioasă în privința cărții de când am văzut trailer-ul pe net ; inițial vroiam să văd what’s all the fuss about întrucât s-a discutat destul de mult pe bloguri ; are chiar și un blog cartea (încă nu l-am cercetat), dar mi s-a părut draguț faptul că s-a făcut un trailer. Era interesantă mișcarea și chiar și filmulețul cu pricina.
Am cumpărat cartea într-o seară, de la Diverta, din mall-ul lângă care lucrez. Fusese o nouă ”raită pe la cărți și cheltuit 2 milioane ”, de data asta însă încercând să consum timpul pe care-l aveam de așteptat până la ”popasul” la suc cu doi colegi. Doi prieteni de fapt, unul mai apropiat decât celălalt. De fapt. Nu mai căutam în mod special cărți despre publicitate, marketing, etc. Ultima dată mi se agățase de degete Pădurea Norvegiană, ”îngrijită” de Haruki Murakami. O citisem lejer, îmbătată de detalii și amuzându-mă pe alocuri. De data asta s-a agățat SONI de mine. O mai văzusem pe rafturi, dar am abandonat-o până atunci pentru că mă gândisem că e doar un nou produs ”vândut” frumos.
Trenul mă ducea acasă, eu făceam glumițe despre mirosul de ceapă din vagon și aluzii la antiperspirante. Cel de lângă mine îmi făcea semne să tac, râzând. Nu că m-ar fi auzit cineva sau s-ar fi simțit cineva. Trenul dormea. La un moment dat, în fața noastră se așează un cuplu de bătrânei. Genul ăla de oameni care nu știu ce locuri au, el vorbind răspicat și hotărât, ea încercând să-l domolească ; cu pachețel de acasă. La un moment dat am simțit miros de măr tăiat în felii sub lama unui cuțit. Mi-am adus aminte de ceva din copilarie, nu știu mai însă cine (îmi) tăia felii de măr.
Era trecut de miezul nopții, dar încă nu aveam somn. Am început să citesc SONI, abandonasem ”Cutremur de timp” pentru altădată. După primele 10 pagini, mi-am zis….ce bullshit ! Comentarii aiurea, limbaj aiurea, totul prea…. ”la modă”. În afară de asta, îmi lipseau majusculele din text (la propriu) și mi se părea greu de urmărit. Cartea e lejeră de felu’ ei, dar eram în tren. Am citit vreo 80 de pagini din cele aproximativ 250. Am înțeles, un autor contemporan, un limbaj aidoma, întâmplări….hm…sau mai pe scurt, citez :” mă cheamă sonia. am 26 de ani, cancer la stomac și încă șase luni de trăit.” E haos în firul epic sau am mai citit și eu dezorganizat după aceea ( mai citeam câte 10 – 20 de pagini când mai apucam, așteptând pe cineva la cafea sau într-o pauză). Unele pasaje nu-și aveau rostul, altele prea descriptive. Întâmplări ”fix de lângă tine”, personaje care bântuie printre noi, și ultimele 30 de pagini cred….savuroase.
Oricum în câteva zile am terminat-o, mai exact cu vreo oră în urmă. E 5:25 dimineața și cartea mi-a trezit cheful să scriu. Da, încă mă mai gândesc dacă e reală toată treaba. Cred că într-o anumită măsură e, finalul însă prea sf. Cine știe…
Totuși…un scop cărții, în afară de cel de a te face să-ți pui întrebări referitoare la moarte sau cel comercial, ar fi să te facă să te simți mai bine. Nu ? Cred… De fapt, într-o anumită măsură, cred că de asta am și cumpărat-o. Să citesc lucruri mai triste pentru că mă simțeam tristă și ca să-mi dau mai apoi seama că n-am de fapt niciun motiv întemeiat să fiu așa. Nu cred că sunt singura, mi-a confirmat un prieten care m-a văzut citind. Ei bine, pe moment a funcționat. Cred că e o carte care se potrivește generației din care cred că fac parte, mai ales datorită modului în care a fost scrisă, dar cred că orice ”emo mai bătrîn” se poate scufunda lejer în ea.
Nu știu ce fac aici, nu vreau să scriu un review al cărții….Dar toate astea-și au rostul ca sa explic de fapt cele câteva cuvinte pe care vroiam sa le zic si eu… Mulți avem impresia că trăim drame din dragoste….și de fapt….ar trebui să căutam dragostea din drame.
0 comentarii:
Post a Comment