"- Bine, ne vedem diseară la 7! "
Şi făceai tot posibilul ca-n seara respectivă, la ora 7 fix, să fii la locul cu pricina, pentru întâlnire, indiferent de natura acesteia. Ştiai că cealaltă persoană te va aştepta, ştiai că nu e frumos să întârzii, ştiai că trebuie să-ţi organizezi timpul, ştiai că trebuie să te grăbeşti! Nu-ţi puteai permite să întârzii mai mult de 15 minute pentru că nu ai mai fi găsit pe nimeni la locul întâlnirii, pentru că ţi-ai fi pierdut timpul, pentru că ai fi primit cadou o etichetă frumoasă cu mesajul “neserios”. Asta dacă te-ar mai fi căutat cineva înapoi.
Acum se pare că mulţi dintre noi nu mai ştiu. Nu mai ştiu să respecte o oră, un deadline, o promisiune. E mai uşor să dai un telefon şi să amâni. Sau mai e varianta prin care trimiţi un sms şi scapi mai repede.
Şi uite-aşa, uneori, telefonul se transformă în tasta DELETE. Ce se spune faţă-n faţă, cuvintele care trec reciproc de pe buze, entuziasmul care se revarsă în priviri, siguranţa că se respectă planul stabilit, totul moare după primul ton de apel, în cazul fericit, sau printre literele seci ale ecranului într-un caz mai puţin fericit. “Scuze, a intervenit ceva. Ne vedem altădată”. (variantă uneori adevărată şi utilă, alteori o invenţie prefăcută).
Primul telefon pe care mi l-am luat a fost un Nokia 3210 la o vârstă la care chiar nu aveam nevoie de aşa ceva. ‘Connecting people’ they say. Habar n-aveam cât de disconnected aveam să fiu, alături de alţii la fel de dezaxaţi şi incapabili să nu aibă telefonul în apropiere, capabili să se întoarcă acasă pentru că şi l-au uitat.
Am 3 telefoane. Nu că aş fi o persoană foarte căutată. Cred că nici n-aş avea nevoie de telefon dacă mă încăpăţânez într-o zi. Cred că mai degrabă aş utiliza Poşta Română în urma experienţelor neplăcute cu o companie portocalie. Şi totuşi abuzez şi mă las abuzată de “tehnologie”, dorindu-mi, şi frustrandu-mă în acelaşi timp, ca lucrurile să fie la fel de simple ca atunci când eram mică.
Aş vrea să consumăm mai puţine minute cu un dispozitiv la ureche, şi să ne şoptim în mod real gânduri, sentimente, dorinţe. Aş vrea să ne tocim mai puţin degetele încropind un sms, şi să ne atingem sufletele prin epidermă. Aş vrea să ne întâlnim mai des să vorbim, nu doar să vorbim despre când ne întâlnim.
