Despre insecte si alte ganganii

“Nu conteaza cati fluturi ai in cap atata timp cat zboara in formatie”, imi scrisese cineva mai demult intr-un carnetel cu multe pagini colorate. Ce faci, insa, atunci cand fluturii tai sunt in stomac? Mai trebuie sa zboare in formatie? Poti sa-i faci sa zboare in formatie? Sau poate ca nu e treaba ta sa faci asta.
Sau poate e mai important ca fluturasii tai sa gaseasca alti fluturasi cu care sa alcatuiasca o formatie. Si zborul le va fi mai usor…
E altceva cand fluturasii tai zboara singuri, bezmetici, cautand o pista de aterizare, un aeroport al fluturasilor. Daca sunt atacati prin surprindere de un val de indiferenta sau daca raman fara combustibil….se prabusesc. Caderea e dureroasa. Mult prea dureroasa. Te resemnezi, iti trece prin cap ca ai avut o indigestie. Un refuz nu pica niciodata bine la stomac. Te resemnezi, iti trece prin cap ca oricum fluturii nu traiesc prea mult. Ar fi mai indicat sa ramana la stadiul de larva? Totusi unii isi asuma riscuri si se avanta. Vor sa zboare, sa zboare, sa zboare.
Ce faci cand esti atacat de o echipa de fluturasi? Cum poti sa-i opresti fara sa-i strivesti? Ii ametesti putin sperand ca isi vor schimba traseul. Dar o data ce au aparut au un singur obiectiv cat vor trai. Oricat de mult sau de putin traiesc.
Fluturasii de calitate sunt rari.

Aud voci

Aud voci.
Pot sa aud vocile pe care le vreau. Poti sa ascult ganduri fara sa te privesc. Pot sa indeplinesc dorinte mute. Pot sa-ti pastrez secretele ascunse in soapte. Pot sa nu vad sau mai bine zis sa nu te vad cum te ascunzi la capatul firului. Pot sa ma bucur ca ma dau cu placa pe tonul vocii tale. Pot sa cad la fiecare accent. Pot sa ma ridic pe fiecare vocala si sa ma intind pe punctele de suspensie. Sau pot sa pun punct.
Si sa o iau de la capat.
Pot sa pun mana fara sa ating, pot sa am fara sa vreau sau pot sa vreau fara sa am. Sau pot fara sa am sau sa vreau. Pot sa ma ascund printre cuvinte si pot sa te fac sa ma cauti dupa litere. Pot sa te-nvat alfabetul asta. Pot sa n-am chef . Pot sa tac si sa ma auzi. Pot sa te fac sa taci fara sa m-asculti. Pot sa arunc cu imagini in tine fara sa te ranesc. Pot sa te fac sa-ti doresti. Sau pot sa pun punct.

Si sa o iau de la capat.

Aud alte voci.

Harduri externe

Toata noaptea am cautat harduri externe pe care sa-mi vars memoria interna si toate amintirile care ma leaga de trecut. Era frig, dar am continuat sa caut. Sa caut un frigider ca sa-mi inghet toate aschiile dureroase din cap. Am ajuns intr-o benzinarie, si n-a fost rau. Am reusit sa dau foc unor ganduri, unor temeri, unor cuvinte si imagini de smoala care-mi inconjurau inima. Am reusit sa aprind o discutie cu mine insami in timp ce discutii filosofice scanteiau in jurul meu. Am reusit sa sting durerea, sau cel putin flacari din ea, caci focul ala mare inca imprastie cenusa in sufletul meu. Rand pe rand venea randul fiecaruia sa spuna un rand din drama sa, probabil elementul comun care ne unea. Facem schimb de drame… schimb de priviri, schimb de licariri si sperante, principii, argumente. E bine sa ai pe cineva care sa-ti dea in cap la momentul potrivit. Au trecut secunde, minute, ore, noi stateam pe loc, totul in jurul nostru se schimba si noi o data cu timpul. Am ajuns acolo la momentul t1. Am plecat la momentul t2. Cata viata s-a scurs, cata materie, cate simtiri, conflicte, bacterii, fum, cate au trecut prin noi in tot acest timp? Fiecare dintre noi e un schelet, elemente chimice, un ADN, cateva cifre si litere, o ecuatie careia incercam sa-i dam de cap. Iar fiecare dintre noi devine un geniu in momentul in care reuseste sa-si aplice formula corecta pentru a se rezolva. Inca incerc sa-mi pun q.e.d-ul pe frunte. Mi-e teama insa ca voi deveni un geniu si apoi o sa innebunesc pentru ca n-o sa mai am ce sa rezolv. Dar poate ca totusi sunt si altii care au nevoie de ajutor in rezolvarea propriului eu. Dupa ce as deveni geniu, as fi colega aia tocilara care face meditatii cu cei care ii cer ajutorul pentru rezolvarea celor mai grele teme. Teme acasa, exercitii suplimentare, culegeri si manuale, liste cu formule vechi. Asa e in viata? Poti sa aplici aceeasi formula in mai multe cazuri? Variabilele ecuatiei se schimba mereu, formula ar putea sa fie viabila. Ar putea. Cafea, fum si multe cuvinte, estimari, probabilitati, minusuri, plusuri, impartiri, scaderi, adunari, impartiri, inmultiri. Adunarile si inmultirile iti dau mereu un sentiment de satisfactie. Esti linistit atunci cand aduni si impletesti sentimente cu oameni care-ti dau o stare de bine. Noaptea.

Masina timpului ...pierdut

Narghileaua de langa mine bolborosea ceva de neinteles. Carbunii imi aruncau privirile unui workaholic nedormit de cateva zile, ai carui ochi sunt crestati de vinisoare rosii. Ea sedea ca o printesa in sezlongul de langa mine, tragand cu pofta in piept si expirand un fum parfumat. Printesele fumeaza? Oricum nu mai vedeam decat fumul, restul se pierduse printre nori. Ii simteam privirile taioase cand infulecam cate o bomboana. Eu sunt dependenta de dulciuri, altii au alte vicii. Si bomboanele erau ale mele. I-am oferit una, n-a vrut nici macar s-o cantareasca din priviri. Fumul incepuse sa intre in mine, sa ma usuce, sa-mi iasa prin piele, sa ma dezhidrateze. Din cand in cand sorbeam cate putin dintr-o licoare inchisa la culoare si putin dulce. Sticla avea capac rosu. La fiecare inclestare a ploapelor se mai termina o secventa, dar fumul continua sa apara.

Am dormit ceva timp pentru ca nisipul de sub mine era alb si rece. M-am intors pe partea cealalta exact in momentul in care un tanar ii adusese crema. De zahar. Ars. Privirile lor s-au aprins in momentul contactului, dar flacara s-a stins imediat. Acum mirosea a rom. A tamaie si a rom. Nu puteam sa dorm din cauza esentei, o miroseam in cap. Ma ametea ca un anestezic slab. Imi slabea puterea de concentrare, reflexele si instinctele. Se intamplau evenimente in jurul meu iar eu nu puteam sa particip, nu putea sa le impiedic, nu puteam sa ma implic, nu puteam sa ma misc. Am zacut un timp in inertie, dupa ce m-am chinuit sa actionez. Nu stiu cat timp a trecut. M-au trezit brusc sa-mi spuna ca mi-au furat hainele. Nu ma deranja ca mi le-au furat, ma enerva faptul ca le-au atins. Nu le mai vroiam…deloc. A trebuit sa le iau ude intr-un sac de gunoi. De abia astept sa-mi iau masina de spalat…

O lectie de viata

In episodul de astazi, asa cum am promis: teoria "hai sa-ti dau o lectie de viata" sau cum sa te speli pe maini de cineva. Totul incepe de la un fum, si de obicei primul e cel mai periculos. Insa nu te lasi purtat de val asa de usor din primul moment. La inceput esti un combatant vehement al drogurilor de orice fel. Oricat de mult ti-ai dori sa le gusti, sa le simti in tine, sa te mangaie, sa te faca sa te iubesti, ai fost invatat sau cel putin ti s-a mai spus din cand in cand, cu un usor ton mustrator, ca nu e bine, ca nu e moral,ca e periculos. "Spune nu drogurilor". Spiritul rebel din tine cu siguranta nu va accepta sa se supuna, sa fie in rand cu turma, sa accepte o relatie monotona cu propriul sine. Insa initial crezi ca esti destul de puternic sa rezisti oricui, ca nimic nu te poate supune, ca ai destula tarie de caracter sa faci fata unei placeri cu consecinte nocive. Primul teasing are loc intr-un cadru destul de prietenos, vorbe multe cu dublu inteles, priviri ademenitoare, atingeri si un parfum ametitor. Nimic iesit din comun, e totul ok, nu e nici o regula incalcata, limitele sunt destul de departe, dar nu-ti dai seama ca de fapt incercand sa stai pe loc, granitele se misca inspre tine, sau poate tu aluneci fara sa-ti dai seama inspre ele. Si cu cat de apropii, cu atat iti creste nivelul adrenalinei, vrei sa afli cat de tare esti, cat poti sa rezisti, cata putere ai, cat poti sa te controlezi sau cat de mult vrei sa-i controlezi pe ceilalti. De fapt ce-ti place mai mult? Sa simti puterea pe care ti-o da sex-appealul tau sau sa simti controlul celuilalt asupra ta? Oricum ar fi, iti place. Daca nu ti-ar fi placut nu ar fi existat apropierea aia dintre doua suflete. Cand ma gandesc la suflete, ma gandesc la entitati de fum ce-si schimba mereu forma in functie de cat sunt mai aproape sau mai departe de gustul pacatului. Gusti prima tachinare, nu-ti vine sa crezi ca te-a ales pe tine. Nu-ti vine sa crezi ca ai ales asa ceva. Ii vezi pe altii ca se sorb din priviri si nu poti sa te abtii sa nu inhalezi si tu gustul pacatului. Tentatia nu e intotdeauna mare, depinde de cat de gaurit ti-e sufletul in momentul acela. Daca are multe gauri, pacatul se scurge usor in ele, isi face loc, si devine parte din tine. Tragi timid primul fum. De fapt nu-l tragi, intai ti-l apropii, usor, usor. Te tragi inapoi, te arunci inainte. Vrei sa-l musti, vrei sa-l inghiti. Nu vrei. Ba vrei. Fumul nu sta sa te asculte pe tine cand te razgandesti. Odata pornit vine spre tine prin invaluire. Musti in gol, dar speri sa nimeresti o bucatica dulce. Mirosi si vrei sa simti mai mult. Il lasi sa-ti intre printre dinti, il simti jucandu-se pe limba, si totusi nu-l saruti. O data, de doua ori...deja te-ai obisnuit cu jocul pervers. Treci la urmatorul nivel. Il saruti si tragi, tragi, tragi, tragi. Te-neci. Intri in panica, stii ca ti-ai incalcat principiile, ai devenit victima propriilor tale sentinte, te faci vinovat in fata ta. Te consideri slab. Nu e nici o problema, de acum te arunci in el si te face el tare. Uneori da, alteori poti sa te blochezi si mai tare. Nu te mai misti, esti paralizat, l-ai lasat sa te domine, sa te aiba, mintea iti spune sa lupti, corpul iti spune game over. Te lasi prada in continuare sau nu? Nuuu, vrei sa domini si tu, ceea ce de fapt poate insemna ca te lasi prada. Esti hotarat. Data viitoare ii arati tu, pentru ca inca n-a vazut de ce esti in stare. Insa lucrurile nu stau mereu asa, pentru ca uneori data viitoare numai exista. Sau daca mai faci rost de unul, n-o sa mai fie la fel. E mereu diferit, sau e diferit dupa ce a obtinut ce a vrut? E plamadit din aceeasi planta, dar si-a schimbat gustul de la o zi la alta. L-ai pus pe jar prea mult si s-a ars. Acum e randul tau se te arzi. Flirteaza din nou putin cu tine, te imbie, te invaluie, iti fuge usor pe la nasuc gadilandu-te, ti se aseaza pe buze, deschizi gura sa-l saruti. Ii arati dintii, limba, dorinta...iar el isi arata coltii. Te da dracu'. Esti dependenta deja, te-ai indragostit, te-a avut, iar el nu te mai vrea. A obtinut ce isi dorea. Iar la final te bate cu propriile tale arme, aratandu-ti unde ai gresit. Tu ce faci? Inveti din greseli?

Probleme

Azi voi rezolva probleme de personalitate? Primele medicamente: aceste cuvinte. De ce mereu ne dam seama cam tarziu de ceea ce suntem, de cum suntem? Niciodata nu e prea tarziu sau prea tarziu e niciodata. De ce cuvintele celor la care tinem se tin scai de subconstientul nostru? Si daca aceleasi persoane iti transmit acelasi mesaj referitor la tine, atunci chiar se intampla ceva. Si chiar daca nu vrei, te afecteaza. Sau poate doar pe mine. Cineva mi-a zis ca un mesaj are mai mult impact daca e scris la persoana I. Sa zici de tine te apropie de ceilalti. Sa zic de mine deci. Dar totusi nu vreau sa ma apropii de nimeni. Sau ma mint in continuare? Poate ca ar trebui sa ma apropii de mine, sau poate ar trebui sa ma detasez de mine ca sa am de cine sa ma apropii. Cate persoane exista in mine sau in fiecare dintre noi? Nu poti sa fii tu unul si intotdeauna acelasi. Sau unii pot? Sa fii acelasi cu toate persoanele inseamna ca nu ai mai multe fete? Ce e rau in a avea mai multe fete? Fiecare dintre noi are mai multe fete. Ma comport diferite cu fiecare persoana in parte. Si fiecare persoana se comporta diferit cu mine. Cred ca relatia dintre doua persoane este unica, pe orice axa ar fi analizata.Mi-am pierdut gandurile, sau m-am pierdut in ganduri. As vrea un gand care sa-mi cresteze creierul si-n functie de asta sa se ramifice toatecelelalte. Nu voi mai rezolva nimic pentru ca momentan problema asta ma depaseste. Vad eu maine. Poate se rezolva de la sine, ceea ce am tot sperat de cativa ani. M-am razgandit. O sa incerc azi. Asa, cu gandurile. M-am saturat sa numar oi si tot felul de animale incercand sa adorm, dar nu puteam fiindca gandurile nu ma lasau in pace. Si nici nu stiu daca gandurile alea erau atat de marete incat sa necesite rezolvare imediata. Erau niste viermi neadormiti, niste griji transformate in drame. Niste ganduri pe moment probabil, dar fiecare dintre ele ma consuma inutil. Ajung sa cred ca intr-adevar imi moare cate un neuron, si implicit cate o parte din mine. Ar trebui sa incetez sa mai gandesc sau sa acord atentie prea mare gandurilor mici, daca vreau sa raman in viata fara sa am un iq extrem de mic. Chiar poate fi un test definitoriu si defintiv? Daca interpretez intr-un anumit moment o bucatica din realitate sau vis intr-un anume fel, iar apoi imi schimb perspectiva datorita unor factori externi, sau de ce nu, interni, ce ma fac? Ajung sa ma neg pe mine de ieri, pentru eul de azi, si sa ajung sa ma compromit in fiecare zi. Si totusi daca raman la o singura sau la aceeasi perspectiva inseamna ca stagnez. Ce ma pune in miscare? Un motoras care se defecteaza din cand in cand. Daca ar fi sa ma sectionez conform ferestrei Johari, cred ca dimensiunea fiecarei zone ar varia foarte mult de la o zi la alta. cacat, chiar n-am chef sa am de-a face cu mine azi. In consecinta, n-am rezolvat nimic azi. Astept ziua in care am sa pot sa-mi pun q.e.d-ul in frunte.

Viata de film

De ce in viata fiecaruia exista o drama, mai mare, mai mica sau de marime medie? Iar daca inca nu exista , cu siguranta si-o va crea intr-un anumit punct al vietii. Dar de ce nu exista o comedie permanenta, o aventura fantastica, un SF, o poveste romantica? Nu mai spun de thrillere sau, de ce nu,cum ar fi sa ai o viata horror. Viata nu bate intotdeauna filmul. Multe filme au luat Oscaruri; cate vieti au luat premii? Dar cine ar concura la categoria "cea mai buna viata" sau "cel mai bun om in viata sa" ? Viata nu e intotdeauna un film prost, asa cum o vizioneaza multi in anumite momente. Viata e un mai degraba un serial, sau o suita de filme de toate genurile. Scena mereu alta, personajele mereu altele, dar un singur actor nu se schimba niciodata. Nu se schimba in sensul ca e prezent mereu, de schimbat se va schimba mereu. E intr-o continua transformare in incercarea de a juca fiecare film cat mai bine, pentru a se adapta la fiecare gen. De aceea unii joaca mai bine in anumite filme, altii mai prost. Cand nu mai merge treaba, se intampla sa aiba senzatia ca e "dintr-un alt film". Sau ca "i s-a rupt filmu`". Iar cand te afli intr-unul din momentele alea in care pur si simplu nu stii ce sa zici, inseamna ca ti-ai uitat replicile. Ar fi interesant de realizat o statistica cu grafice si chenare in Excel care sa evidentieze evolutia genului tau de film din care e facuta viata ta. Sau pur si simplu sa te ajute sa gasesti strategia de succes care sa-ti indice cu ce gen de film trebuie inceputa viata, care sunt urmatoarele si cu ce se incheie tot pachetul asta. Probabil ca totul incepe cu o comedie pentru copii sau cu o animatie pentru copii, desene animate, chestii din astea. Totusi se intampla ca unii sa inceapa chiar prost, cu filme horror, cu drame, abandonuri si abuzuri. Altii pe de alta parte, ajung in mijlocul vietii traind ca-n desene animate. Oricum, se pare ca dupa orice drama urmeaza un film prost. Si cand zic prost ma refer la alea haotic de halucinante, mult mai proaste decat un film cotat pe imdb cu juma' de stea si comentarii de genul " the worst movie ever". Dar cand esti actor debutant nu-ti permiti sa faci nazuri si accepti orice film, sau accepti orice film ca sa scapi de cel in care te zbati. Si totusi, daca tu esti actor, cine dracu' e regizor pentru toate filmele vietii tale? Poti fi si actor si regizor? Iti asumi un dublu rol, o dubla responsabilitate, chiar daca nu esti platit pentru asta? Actor si regizor, actor sau regizor, dar poti sa faci vreodata parte din public? Nu ar fi mai usor uneori sa-ti faci niste popcorn, niste lichide sa nu-ti blocheze traheele, si te asezi frumos in cel mai confortabil fotoliu si sa stai si te uiti la filmul vietii tale? Cat si ce ar insemna detasarea asta? Poate ca unii chiar incearca sa faca asta, pentru ca nu de putine ori parasesc scena fara sa astepte aplauzele publicului. Inseamna ceva sa vezi scena din mai multe perspective. Cineva imi spunea ca va face un film dupa viata sa. Si daca de fapt viata sa e facuta dupa un film? Dupa un singur film din mai multe filme ce compun viata unui supraom? N-o dau in sf-uri, dar ce faci tu daca joci in matrix? Probabil hernie de disc sau reumatism la cate atacuri ar trebui sa eviti. In episodul urmator: Cum poti sa te speli pe maini de cineva?

In cuvinte

O zi in care as vrea sa ma imbrac in cuvinte. In cuvinte noi, nu in te iubesc-uri aruncate neglijent, fara sa fie calcate, sau purtate atat de des incat s-au ros si simti ca nu te mai ating. De fapt, sa nu le mai simti deloc. Vreau sa ma imbrac in cuvinte noi, nu cuvinte la moda, doar cuvinte fara colturi, cuvinte fara etichete, cuvinte care sa te incalzeasca atunci cand ti-e frig, cuvinte pe care sa le imbratisezi atunci cand mintea iti urla infometata. In cuvinte pe care sa le mirosi si sa le gusti, atunci cand totul din jurul tau e insipid, inodor. Cuvinte care sa-mi tina loc de prajituri sau toata gama de ciocolata de care am nevoie zi si noapte. Cuvinte care sa-mi inlocuiasca nevoia de a ma indulci.
Cineva imi spunea „acrituro”, dar simtea ca sunt dulce, chiar daca ii aruncam cuvinte amare. Vreau sa ma imbrac in cuvinte, fara sa risc ca ma voi transforma intr-un mare ambalaj. Vreau sa ma imbrac in cuvinte si sa ma poti citi de la introducere pana la cuprins, doar privindu-ma in ochi. Vreau un cuvant care sa-mi fie plapuma noaptea. Nu, cuvantul ala nu e „Tu”. Cu toate ca „noi” emana o oarecare doza de caldura care ar fi extrem de utila in noptile alea de iarna cand vantul bate la mine-n camera de parca-ar fi la el pe strada. Nu, n-am termopane. Inca.
Vreau cuvintele alea care sa-mi defineasca fiecare zi, si fiecare combinatie de cuvinte sa-mi faca fiecare zi diferita. Maine trebuie sa ma imbrac in „zambet”. Mi s-a spus ca-mi sta bine asa, dar totusi... n-am masina de spalat si zambetul mi-e putin murdar, sau altfel spus, sters? M-am saturat sa ma gandesc in fiecare zi cu ce sa ma imbrac. Am epuizat toate optiunile sau poate ca ar trebui sa iau un dex si sa pun degetul la intamplare pe un cuvant. Da, ar fi o provocare. Ce adrenalina, ce riscuri! Oh da! Oh nu. E greu sa gasesti cuvintele potrivite in situatii nepotrivite sau e mai greu sa gasesti cuvintele nepotrivite in situatiile potrivite? Avem nevoie de cuvinte ca sa ne intelegem? Eu raman la ideea mea ca vreau sa ma imbrac in cuvinte. Sa ma imbrac intr-o zi in cuvantul „dezgustator” si toata lumea sa-mi spuna ca-mi sta nemaipomenit. Probabil ca nu ar minti, cred ca mi se potriveste. Sau mi se potriveste mai bine „dezgustata”?
Vreau sa ma imbrac in cuvinte...
De fapt.. nu... De fapt, vreau sa ma imbraci in cuvinte.. si atat.