Si despre altele

Pentru ca au înnebunit salcâmii, pentru ca trec batalioane române Carpaţii,
pentru că undeva-n Balcani există un trandafir de la Moldova,
pentru că aşa-i românul în locul potrivit.

De ce iubesc România? Probabil ca în fiecare zi pot să găsesc motive să n-o iubesc, să o alung din sufletul meu ca pe o rudă îndepărtată cu care mi-ar fi ruşine în public. Dar dacă mă gândesc mai bine, România nu mi-a făcut nimic, nu e vinovată de nimic, aşa că de ce să mă alătur celor pregătiţi s-o răstignească în orice clipă?

România e mai frumoasă decât orice altă ţară, e frumoasă chiar şi-n “urâţenia” ei rurală şi înapoiată; acolo e chiar mai frumoasă, şi mai liberă, şi mai bună la suflet decât orice alt loc de pe planeta asta sugrumat de “evoluţia tehnologică”. România mea are o inimă bună, are loc la ea în suflet pentru oricine, oricât de mult i-ar fi greşit. Şi nu puţini au fost cei care au dezamăgit-o, dar nici puţini nu sunt cei care i-au făcut cinste. Sunt mai buni, mai deştepţi, mai corecţi, mai sinceri şi mai români decât alţii. Pentru ei iubesc România. Pentru că datorită lor am putut să hoinăresc pe uliţa copilăriei alături de cireşari, pentru că fiind băiet păduri cutreieram, ştiind că sub cerul înstelat sunt liber, am lumea la picioare, pot fi oricine, pot fi Luceafărul,  Ştefan cel Mare, Neghiniţă, Prâslea cel voinic, sau poate un Hagi sau Ilie Năstase.

România mea de azi nu trebuie să uite cât de bună e şi cât de minunată poate fi, chiar dacă uneori pare că e o ţară a minunilor, în care absolut totul se poate întâmpla, cu bune şi rele. Este o ţară surpinzătoare, un amestec impresionant de contraste, de emoţii, de poveşti, de comedii şi drame, de munţi şi câmpii revărsate prin Deltă într-o Mare Neagră; trăim într-adevăr pe un picior de plai, pe-o gură de Rai, într-o suită de întâmplări care se repetă în diverse moduri, cu un domnul Goe mereu prezent, fie că are bască sau maşină luxoasă şi telefon mobil, cu o politică zdruncinată la fiecare scrisoare pierdută, sau cu domnişori şi cuconiţe care nu ştiu pe ce lume se află. România mea e atât de surprinzătoare, e atât de colorată, e atât de primitoare chiar şi când are lacrimi în ochi. E singurul loc din lume în care se întâlnesc atât de multe minuni; gândeşte-te la câteva dintre ele doar: Cimitirul vesel, Coloana Infinitului, Casa poporului, Albastru de Voroneţ, chiar şi delicioasele poale-n brâu sunt doar ale noastre, şi nimeni, niciodată nu va putea să ne imite, să ne fure adn-ul, să ne sufoce esenţa de a fi copiii acestor meleaguri.

România nu poate fi strânsă în câteva rânduri, nici măcar în câteva sute de cărţi. Chiar dacă poate părea un basm pus în scenă de actori care nu-şi cunosc replicile, România trebuie amintită, trebuie iubită ca şi cum ar fi cea mai bună prietenă, trebuie trăită în fiecare clipă ca pe o aventură. Bucură-te de ea, zâmbeşte-i chiar şi când o vezi urîtă, înţelege-o, admir-o, ajut-o să fie aşa cum îţi doreşti.

România suntem noi, fiecare dintre noi. Cum aş putea să nu iubesc România?