Acum...pe la colturi, prin cele mai mici crapaturi, neincrederea se infiltreaza depozitand intai mase mici naclaite de indoiala, pentru ca mai apoi sa aduca din ce in ce mai multe viituri de nesiguranta. Peretii par coscoviti sub povara unei sentinte prea grele, iar pe alocuri jupuiti si lasati fara demnitate, obligati sa-si expuna epiderma zgrunturoasa si batucita de-a lungul timpului de durere. In unele locuri se vad carpeli asemeni unor plasturi uriasi ce tin piept cu mult curaj unei rani purulente.
Daca privesti cu atentie, se pot descifra hieroglife pocite si sterse cu buretele. "Te iubesc-uri" izbite-ntr-un colt, zambete, imbratisari, speranta inghesuite intr-altul. Multe sunt sufocate de mijloc cu o linie, asa cum penita unui copil de clasa a IIa taie un cuvant scris gresit pe noul caiet dictando.
Trag in piept aerul imbacsit de o tacere apasatoare si expir cu frica: nu vreau sa deranjez.
Astept sa vad ce se intampla, dar se face din ce in ce mai intuneric in camera caci luminita palida imprastiata de bec devine din ce in ce mai slaba.As vrea sa pictez camera in cele mai frumoase culori si sa deschid ferestrele catre cel mai albastru cer. Inainte sa ies din ea.
Totusi in doi ar mai trebui sa mai fie cineva...in afara. de mine.
1 comentarii:
o sa pun mai des te iubesc prin colturi
asa poate astepti mai usor si o sa vezi ca sunt si alti doi descompletati care isi varsa intentiile bune pe unde apuca
Post a Comment